Este duminica si ....
e ziua de prajiturit!
Va propunem un dulce in forma de scoica,cu un gust pronuntat de lamaie, usor de
preparat si care are in spate mai multe
povestioare despre aparitia retetei. Sa va povestesc cate ceva despre prajiturica
Madeleines sau madlene....
Una dintre legende
spune ca Ludovic al XV-lea ar fi gustat pentru
prima data prajiturile la Château de Commercy si le-ar fi botezat dupa numele
cofetaresei, Madeleine Paulmier.
O alta
poveste este legata de pasiunea culinara
pentru deserturi a regelui Poloniei, Stanislas Leszcznski, socrul lui Ludovic
al XV-lea. In 1775 regele are ocazia sa guste prajitura facuta de o taranca din
oraselul Commercy, din Lorraine,
pe nume Madelaine.
Regele este incantat de aceasta prajitura iar Marie, fiica lui Stanislas si
nevasta lui Ludovic, preia reteta prajiturii si o face celebra la curte, la Paris.
Sunt multe astfel
de povestioare dar va mai spun una care mi-a placut cel mai mult.O tanara
servitoare pe nume Madeleine se afla in slujba lui Stanislas Leczinski, regele
detronat de Polonia, care devenise duce de Lorena.
Potrivit traditiei din aceasta
regiune, tanara a trebuit sa inlocuiasca prajiturile ce purtau numele
stapanului sau, niste produse de patiserie, si sa pregateasca altceva in locul
lor pentru un banchet regal care se tinea in orasul francez Commercy.
Singura
reteta pe care o stia de la parintii ei era cea de aluat moale si pufos ca un
fulg, fata a copt o multime de astfel de prajiturele, care s-au dovedit a fi
extrem de apreciate de catre oaspetii ducelui. Ca sa o rasplateasca pentru
efortul ei, dar mai ales pentru ca desertul cunoscuse un asa succes, Stanislas
a decis sa numeasca micuta prajitura dupa numele credincioasei servitoare:
Madeleine.
Au devenit foarte populare in momentul in
care Marcel Proust cucerit de prajiturile in forma de scoica a imortalizat
foarte multe amintiri din copilarie "In cautarea timpului pierdut",
“Într-o zi de iarnă, întorcându-mă acasă, mama,
văzând că-mi este frig, îmi propuse, împotriva obiceiului meu, să beau puțin ceai. Am refuzat la început și, nu știu pentru ce, m-am
răzgândit. Ea trimise după una din prăjiturile scurte și durdulii numite mici madlene, care parcă ar fi fost
turnate în ghiocul scobit al unei scoici Saint-Jacques. Și curând, în mod mașinal, copleșit de ziua mohorâtă și perspectiva tristă a zilei
de mâine, am dus la gură o linguriță de ceai în care înmuiasem
o bucată de madlenă. Dar chiar în clipa în care înghițitura amestecată cu firimiturile prăjiturii îmi atinseră
cerul gurii, am tresărit, atent la lucrul extraordinar care se petrecea cu
mine. O plăcere fermecătoare mă cuprinse, mă izolase, fără să am noțiunea a ceea ce o pricinuise (…). Și, pe neașteptate, amintirea mi-a
apărut. Gustul acesta era acela al bucății de madlenă pe care mătușa Leonie mi-o oferea după ce o înmuiase în infuzia ei de
ceai de tei, când mă duceam la ea în odaie, duminica dimineața, la Combray, să-i spun bună ziua”.
(Marcel
Proust, În căutarea timpului pierdut, vol. I – Swann)
Cum se prepara? Avem
nevoie de urmatoarele produse :
-
250 g unt
-
250 g faina
-
250 g zahar
-
coaja rasa de la 2 lamai
-
esenta portocale
-
6 oua
-
zahar vanilat
Se topeste usor untul si se
amesteca cu zaharul,faina,alternativ, coaja rasa de la 2 lamai,esenta de
portocale, 6 galbenusuri (unul cate unul),apoi albusul- spuma de la cele 6 oua (cu
un praf de sare).Se amesteca usor fara sa se lase spuma de albus.Se ung formele
de scoica,se pune compozitia si se coc la foc mic pana se fac rumen deschis.Se
pudreaza usor cu zahar vanilat.
Reteta este din “La cuisine du siecle” 1895
Francezii se dau in vant dupa acest desert. Atat de mult
incat practic face parte din meniul lor zilnic, devenind un fel de
ceai de la ora
5 al englezilor.
O duminica minunata savurand Madlene!
