sâmbătă, 19 martie 2016

Ca și părul, mâinile dar și picioarele au nevoie să radieze!


După lungi zile în care le-am acoperit și am încercat să le protejăm de frig, este timpul să le acordăm o atenție mai specială.
Indiferent de starea noastră atât psihică cât și fizică, trupul nostru va arăta exact ceea ce suntem.
Avem zile triste, mohorâte , când poate nu ne vine nici să ieșim afară, zile în care nici măcar nu ne gândim o secundă la mâinile, la unghiile sau la picioarele noastre.
Doamnelor, este timpul să ne adunăm puterile, să ne redescoperim, pentru că este momentul în care trebuie să ne răsfățăm , să ne pregătim pentru acele zile călduroase care vor veni.
După perioade în care am fost excepționale în cadrul job-ului sau poate ne-am răsfățat familia , după atâtea zile în care ne-am gândit doar la cei din jur, a venit momentul să ne gândim atât la noi cât și la întreg trupul nostru.
Un tratament hidratant pentru picioare , o manichiură chic, un masaj de relaxare sau anticelulitic, toate acestea ne pot oferi starea de bine, răsfățul de care are atâta nevoie orice doamnă.
Știm cât de important este orice serviciu pentru care optăm, pentru psihicul nostru și nu numai.
E ca terapia prin shopping. Îți dă pur și simplu starea de bine de care avem atâta nevoie, starea de a te simți frumoasă și delicată. Stări de care, poate nici nu ne mai amintim ,uneori.
Toate acestea, într-un cadru liniștit și relaxant, cu un pahar de vin sau o cafea aburind, le puteți descoperi la salonul nostru.
Madlene NailBar & Spa este locul , unde, femeia este pusă pe primul loc. Locul ,unde, dorințele dumneavoastră devin cele mai importante pentru noi.

Doamnelor, este timpul sa ne punem frumusețea pe primul loc! 
                                                                                                      Roxana - Nail Stilist

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu